Trei repere ale responsabilității oricărei administrații locale

De-a lungul anilor, și a mai multor administrații locale, câteva locuri din oraș au rămas, cumva nedrept, în afara atenției sau preocupărilor celor ce răspundeau de aspectul general al Bistriței; și mă refer aici, la o evaluare proprie, la Casa Ion Zidaru, la Fosta Bibliotecă Județeană, precum și la zona din jurul Hanului.

Toate trei, rămân și astăzi, pentru mine, jalon de eficiență și de implicare pentru orice administrație a orașului.

Nu am fost niciodată de acord cu atitudinea fostului primar Ovidiu Crețu, una învechită și retractilă, ca gâtul broaștei țestoase, de a se face că nu vede, și de a nu se implica în aceste direcții, mai ales că, fără a depinde neapărat de primar, un oraș are câteva repere care trebuie salvate, dacă nu, măcar, amenajate.

Luate pe rând, fiecare din cele trei amplasamente reprezintă o rușine pentru oraș, și de aici, pentru cei ce l-au administrat. Pe rând, situația lor ar fi următoarea:

Pe locul întâi, Casa Ion Zidarul, un reper al istoriei locale, aflată într-o situație rușinoasă, cu un anunț de disponibilitate pe fațadă, ce demonstrează că nu-și găsește resursa locală pentru a reveni la viață. O asumare bugetară ar salva-o în cel mai onorabil mod, destinațiile ulterioare rămânând de discutat. Primăria ar salva istoria orașului recuperând-o, la fel ca în cazul următoarelor două repere.

Pe locul doi, se află Mocirla din fața Trezoreriei, o palmă mare pe fața orașului, legată fizic și de starea în care se află fosta Bibliotecă Municipală. Aici, marea vinovată este fosta administrație cu fostul primar în frunte, care au ratat ocazia de a achiziționa clădirea amintită la scoaterea ei pe piața imobiliară. Atunci, la un preț pe măsura așezării, nimic exagerat pentru un buget municipal ce se învârtea deja în jurul a 50 de milioane de euro, sumă care astăzi ar fi părut mică, dar la vremea aceea nimeni nu a acționat. Luate împreună, cele două repere, terenul-mocirlă-parcare și clădirea, ar fi putut fi transformate în ceva frumos, dar nici atunci, nici acum, nu văd o preocupare specială pentru această oportunitate. Mă interesează prea puțin regimul juridic al terenului și prețul imobilului, se vede doar noroiul și dărăpănătura. Mocirla rezistă, vorba aia…

Pe locul trei, după o evaluare succintă, se află Fostul Han, și tot ambientul său, după părerea mea un loc de maximă expunere, pe traseul de tranzit al Bistriței.

Un spațiu extrem de ofertant pentru amenajare urbanistică. Aflat și acesta în proprietate privată, amplasamentul ar merita cel puțin un parteneriat cu actualul proprietar, dacă nu chiar achiziția de la acesta. Aș opta pentru oricare dintre variante, preferând să nu scap oportunitatea de amenajare în folosul evident al orașului, având și acolo o parcare subdimensionată, și o zonă ce ar merita mult mai multă atenție urbanistică. Altfel, rămâne tot o zonă de umbră gri, cu mașini parcate haotic pe trotuar, și cu euforici adăpați la izvoarele bahice numai de ei știute.

​După propria-mi părere, cele trei zone merită întreaga atenție a oricărei administrații, ele tinzând să se transforme în imagini emblemă ale unui oraș ce nu își poate rezolva nici măcar problemele evidente, țipătoare, la vederea oricui, mai ales a celor în tranzit prin Bistrița.