Sărbători ale decenței, ale întoarcerii spre noi

Îmi aduc aminte cum, odată cu intrarea noastră în lumea normalității și a democrației de după anii 90, cei care avuseseră norocul să se deplaseze primii în străinătate ne povesteau despre modul aberant, sau cel puțin curios, în care vesticii își trăiau sărbătorile. Iar relatările erau dedicate în special modului solitar pentru noi la vremea aceea de a trăii în liniște și părelnică singurătate sărbătorile, indiferent că ele erau de Paști sau de Anul Nou.
Noi, cei rămași acasă și încă ne plimbați prin lume, ne exprimam stupefacția, cum adică să nu îți vezi toate rudele, să nu ieși pe stradă, să nu mergi la colindat, să nu îți bată nimeni la ușă de sărbători ?!?
Sunt, iată, 30 de ani de la primele povești de acest fel, iar cine a avut ochi să vadă a putut lesne observa că în acești ani încetul concertul intensitatea trăirilor noastre de sărbători ascăzut. am vrut sau nu, viața cu ritmurile ei capitaliste ne-a chemat tot mai mult, am devenit tot mai ocupați și mai agitați, astfel încât pe neobservatelea am ajuns și noi poate la jumătatea fervoarei de altădată!
Elemente însă de trăire latină și exuberanța orientală tot mai rămăseseră, parte din colindătorii de altădată se mai făceau văzuți, însă tot mai aplicați înspre partea pecuniară, locul cetelor de copii la colindat prin scări fiind luat de ansambluri și cete organizate care fie accesau instituții fie cartiere de bloc.
Cu alte cuvinte, tranziția aceasta noastră de la o lume în care doar tradițiile bătrânești ne mai rămăseseră la o lume în care existența e presată diurn de încercări financiare, ne-a adus într-o situație pe care am observat-o sau nu, clar însă, la sărbători cu o intensitate redusă față de ceea ce aveam înainte de democrație.
A venit însă conjunctura aceasta extraordinară care ne-a pus în situația să ne reducem și mai mult intensitatea trăirilor! Am redus atât de mult vechile obiceiuri, uneori metehne, fie vorba între noi, încât am ajuns să avem timp să le evaluăm pe toate, să le vedem adevăratele semnificații și adevăratele dimensiuni.
În memoria multora, în mentalul colectiv probabil, în literatura pandemică, căci va veni și vremea acesteia,  aceste sărbători vor fi păstrate ca probabil sărbători ratate de-a lungul unui an întreg. Căci iată, mai avem trei luni și vom împlini anul în pandemie, adică ciclul întreg calendaristic în care n-am avut decât să ne pliem la condițiile obiective, să ne reducem, să ne rezumăm, să ne abținem de la tot ceea ce știam odată ca fiind viața noastră.
Tot pe nevăzutelea însă, vom constata peste ani că probabil aceasta a fost și ultima etapă de racordare la comportamente pe care în urmă cu 30 de ani le consideram nefirești, anume sărbători în decență, sărbători în reținere, sărbători cu întoarcere spre noi înșine, și nicidecum cu exuberanță uneori gratuită, cu gălăgie, cu agitație și cu consumuri de toate tipurile. Căci decența, reținerea și măsura sunt semnele civilizației, iar noi uneori le-am învățat natural, alteori, iată, le-am însușit inerent!
Prieteni, anul pe care-l vom fi trecut în lunile martie aprilie ale lui 2021 nu va fi un an pierdut, va fi un an în care am învățat imens de la natură și am reușit să ieșim mai împăcați cu ea, mai împăcați cu lumea; din vremurile grele se trag marile învățăminte!

Sent from my iPad

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 1 =