Stau și mă uit la democrația noastră, ce are deja 31 de ani de istorie contemporană, și mă întreb de fiecare dată de unde naiba are resurse să nască atâtea mii de ceaușei în toate configurările ei posibile și Imposibile! Căci am văzut de toate: am văzut președinți de partid ce nu și-au înțeles nici o clipă rostul și menirea, am văzut șefi de instituții ce excelau, și o fac și astăzi în continuare, în manevre și tactici înjositoare, am văzut primari ce pot fi adevărați călăi ai tuturor funcționarilor din primărie, am văzut politruci ce sunt capabili de orice.
Am realizat apoi că marea și principala problemă nu este a acestor câteva mii de oameni ce poartă moștenirea ceaușismului cu ei, ci a celorlalte câteva zeci sau sute de mii de oameni care nu știu să le spună verde în față că greșesc, că vin din peșterile comuniste ale politicii rusești! Acelor oameni ce nu realizează că nu s-au înscris la colectiv când au intrat în politică, ci s-au înscris într-o organizație democratică. Că nu mai sunt în situația în care să aștepte cu ochii umezi decizia șefului de la partid, ci sunt în situația de a decide împreună cu ceilalți membri, președintele fiind garantul legitimității. Că nu e normal să stea și să aștepte emanațiile egoiste ale șefului, ci e normal să dezbată lucrurile acestea într-un mod cât mai democratic. Că s-au terminat vremurile când votul lor conta doar ca masă pentru a valida opțiunile personale ale șefului, ca la congresele PCR, și au venit vremurile în care votul fiecăruia, liber și independent, e cel care contează.
Astăzi partidele arată rău, unele despre care știm că sunt așa și pot furniza eventualele surprize democratice, altele despre care nu știm și pot revela practici comunistoide și ceaușiste. Iar suma acestor partide, cu filiale peste tot, cu amprenta unor mici ceaușei difuză la nivelul tuturor organizațiilor și forurilor, formează ca sumă democrația românească de la care mai avem mult de așteptat. Această democrație, condusă de ceaușei, pune în vârful instituțiilor tot felul de zombi, aceeași democrație ale acelorași ceaușei formează Parlamentul României din tot felul de paiațe, în aceeași democrație cresc mai degrabă ignoranții și vânătorii de funcții, în locul celor ce ar trebui să se afle acolo.
Fizionomia democrației noastre este rezultatul direct ale acestor suflete schimonosite, ce preferă să îndepărteze oameni autentici pentru a nu le fi pusă în pericol funcția, ce preferă să lucreze pe la spate pe toți cei ce ar putea avea alte opinii, ce preferă să încurajeze complexații și îndatorații ce le vor fi pentru totdeauna slugarnici. Iar rezultatul este evident pentru toată lumea, o șaradă de clovni majoritari, fără niciun apel la calitate sau profesionalism, puternici doar în a-și susține ceaușelul, și a mușca din cei ce îl atacă. Din interior, de cele mai multe ori, o filială sau organizație arată mai degrabă a haită de câini înfometați și pricăjiți, ce aleargă tembel unii după alții, se mușcă între ei și își bagă coada între picioare și apleacă fruntea atunci când apare individul Alfa.
Și până la urmă, dacă democrația e ca poporul, atunci înseamnă că asta este realitatea cu care trebuie să ne confruntăm. Revenind însă la marea mea mirare, de unde sărăcie tot ies acești mici ceaușei, realizez că ei sunt cei care au apucat de au trăit măcar vreo 20 de ani în comunism și chiar nu se pot încă desprinde de metehnele ce le-au intrat în sânge la vârsta aceea. Iar în atari condiții, ce așteptări să mai ai de la cei de lângă ei, majoritatea fiind ca ei, iar cei mai tineri învățând cu consecvență ca aceasta este politica adevărată, un fel de “House of cards”pe care îl pot vedea și la televizor ca o confirmare a normalității pe care o trăiesc.
Vina este împărțită la nivelul tuturor, a ceaușeilor ce nu se mai termină și nici nu sunt capabili  să realizeze cât de mult rău fac, a mititeilor ce-i înconjoară și îi apără ca pe propriul ciolan găsit în spatele tomberonului, dar și a celor ce stau și se uită contemplativ la o realitate ce pare de neschimbat, dar care le stă în fapt la dispoziție.
La exact 31 de ani de când Ceaușescu își lua zborul, rotorul elicopterului cu care a plecat împrăștia deasupra țării o bacterie ce încă ne înconjoară și ne mutilează evoluția firească: ea se numește mic-ceaușism și blochează evoluția acestei țări prin îndepărtarea de politică a celor meniți să o facă, întocmai ca dictatorul ce s-a înconjurat și el de lingăi și imbecili ce nu îi puneau în pericol postura!
Politica din România nu e nici astăzi, eventual cu rare excepții, o chestiune integrativă, onestă și concurențială. E mai degrabă o hidoșenie pe care încă trebuie să o trăim, în speranța că într-o bună zi, fără să fim idealiști, locurile vor fi ocupate de merituoși care vor putea desigur să caute să le și conserve, dar în limitele concurenței și onestității.
Până atunci, ne rămâne să ne așteptăm sau să ne rugăm ca într-o bună zi flagelul acesta al micului Ceaușescu să dispară, în speranța că el nu stă în structura ADN-ului poporului nostru, și că această perioadă e doar una de tranziție înspre normalitate.

Sent from my iPad