Un eveniment prea mare pentru un oraș prea mic?

Orașele nu sunt neapărat mici. Edinburg, la 1700 nu a avut nicio problemă în a răsturna întreaga concepție  a lumii despre om și rostul său. E adevărat, Edinburg avea oameni mari cu care să o facă.

Evenimentele sunt mari prin măreția și curajul celor ce le crează, le susțin, le încurajează, le țin, le propagă. Așa și cu orașele, tot de oameni depind, de cât anume le susțin, le încurajează, le respectă, le promovează

Măreția unui spectacol ține mai întâi de tot ceea ce se întâmplă pe scenă, nu pe covorul roșu! Iar ca să ai covor roșu trebuie că istoria evenimentului face necesară existența lui. Importanți sunt cei ce au urcat pe scenă venind pe covorul roșu, nu ceilalți.., ei sunt cel mult can-can, dar și can-can-ul are pretențiile și standardele lui.

Important cu adevărat este cum s-a văzut totul la TV, iar aici, ca unul care umblă mult, vă confirm că pentru cei din țară totul a părut ok, chiar foarte ok.

Apoi, evenimentele își împlinesc imaginea, ca și orașele, și prin modul în care ele sunt evaluate, comentate, receptate de agenții media în drept de a scrie așa ceva. Nu tot timpul scriu cei îndreptățiți, dar se poate întâmpla și să fie chiar mulți în această situație. Atunci fondul dispare iar evaluările sunt mici, neavenite și chiar nedrepte.

Se mai poate întâmpla ca un eveniment mare să pară mic și prin calitatea auditoriului, mai ales dacă acesta nu e plătitor iar invitațiile funcționează pe alte principii decât interesul sau calificarea în domeniu. Atunci, totul, dar totul!, poate părea forțat, nepotrivit, uneori impardonabil.

De preferat ar fi ca martori ai evenimentelor mari să fie merituoși sau măcar interesați. Categorii profesionale de relevanță prin reprezentanții lor, studioși meritorii, nume proprii cărora orașul le datorează ceva în urma unor gesturi mari, recunoscute și, mai ales, dezinteresate. Istoria ne-a adus în situația în care personalul medical a avut un rol major în istoria recentă, iar mai nou forța armată a țării e esențială. Ei puteau fi invitați, ca o mulțumire pentru funcțiile lor sociale, nu politice. Orice altă selecție riscă inadecvarea…

De cele mai multe ori, inițiativa originară de a ține un eveniment mare va avea lacune, cele mai multe de înțeles. Numai cine nu a organizat vreodată ceva nu poate înțelege asta. Impardonabilă ar fi recurența lor la o următoare ediție, la prima fiind ceva aproape inerent.

Luni, Uniter și Bistrița au fost actorii principali. Uniter era deja mare, Bistrița avea opțiuni pentru a fi mică sau mare…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *