Orice partid autentic are drumul său.., PNL pare, însă, că renunță

Dintotdeauna ne-am lăudat cu istoria noastră, reală, autentică, modernizatoare. Nu este partid în România care să poată spune cât PNL, și asta în mod demonstrabil, că a gânditmodernizarea țării, a stat lângă ea, și a crescut odată cu ea, cât PNL. Aproape sinonimia dintre entități a și dus la oarecare erodare a ideii, pentru că, mai ales în campaniile electorale, nouă liberalilor-în primul rând, ne place să afirmăm acest fapt istoric. Pentru câștig electoral, desigur, căci este firesc în campanie să scoți din dulapul istoriei ce ai mai bun.

​Scriu aceste rânduri în momente în care mă întreb, poate mai mult ca niciodată, cât anume istoria asta ar trebui să ne oblige, căci raportarea la ea nu îmi pare că ar mai trece testul datoriei morale față de trecutul propriu.

​Regele nu dicta în cadrul partidelor cu referire la președinte, ci, în baza „rotativei guvernamentale” decidea care dintre ele va guverna, în interiorul jocurilor democratice ale majorității. Decizia privind conducătorii proprii era a partidelor. Mai mult, anvergura acestor președinți nu era a umbrită de imperativul zilei, cum se întâmplă acum, chiar dacă vremurile erau comparabil de complicate, dar conducătorii aveau anvergura necesară pentru a nu cădea sub ele. Pe scurt, așa cum era ea, democrația internă a PNL producea liderii săi.

​Astăzi nu mai este așa!.., căci de la debarcarea lui Crin Antonescu, partidul e pus în fața unor „decizii necesare”, dictate fie de comandamentul zilei, fie de cine știe ce alte comandamente, astfel încât suntem nevoiți a lua decizii la presiunea realității. Ori, așa ceva înseamnă că, undeva, ceva nu funcționează. Dovada?, stă tocmai în faptul că ultimii trei, din patru președinți ai partidului au avut nevoie de derogări de la statut pentru a putea ocupa funcția supremă în partid.., și spun „supremă” tocmai pentru a sublinia evidenta inadecvare dintre experiența acestor persoane, deja dovedită, și istoria unui partid al cărui trecut nu ar fi trebuit să permită astfel de excepții.

​Suntem în ipostaza în care nu mai producem suficient leadership consistent pentru a face față realităților, așadar, iar asta face ca soluțiile „excepționale” să se impună în fața ofertei organice produse intern. Simplu, pare că realitatea ne depășește capacitatea de raportare la ea, iar consecințele se văd rapid: nu mai există poli de putere clasici în organism, nemaiexistând nici lideri confirmați și legitimați de-a lungul istoriei recente.

​Aici merită să discutăm și despre comportamentul ultimilor trei lideri legitimi, Antonescu, Tăriceanu și Orban, care au părăsit cu toții structura odată cu pierderea funcției. În urma lor a rămas un vid de credibilitate și autoritate internă pe care astăzi îl plătim scump, aderență și solidaritate în interior nemaiexistând demult….

​Dacă PNL mai este astăzi un partid, în adevăratul sens al cuvântului, rămâne de evaluat. Dar ce situație tragică să ne vedem în această ipostază.., căci, culmea, punând în balanță pragmatismul celor ce pot spune că de 10 ani suntem la conducerea țării, cu realismul celor ce constată că partidul de altădată nu mai există, ar părea că primii au dreptate.

​Dar a meritat oare?.., cu prețul pierderii credibilității noastre liberale..?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

7 + 2 =