Mă tot uit și, totodată, mă tot minunez despre câte comisii puteți inventa după fiecare eveniment nefericit, neplăcut, uneori tragic!

Dacă ar fi să mă refer la ultimul care a stat exemplu în acest sens, aș spune că este vorba de tragicul eveniment de la Piatra Neamț. Nici nu-mi închipuiam că pot fi înființate atâtea comisii în urma unui eveniment. La comisii suntem deci tari!

Nu e vorba, de fapt, de numărul acesta de comisii, e vorba de faptul că suntem în continuare un stat și o administrație reactivi, și nicidecum pro activi. Suntem până la capăt incapabili să prevenim, dar suntem mari maeștri în a penaliza ulterior, eventual destine distruse și uneori, presupun, nevinovate. Intrate de fapt în malaxorul unui stat și a unei administrații ce funcționează de pe-o zi pe alta, pe bază de încropeli, pe bază de scuteli, pe bază de veleități!

Comisiile nu au întârziat să apară nici în cazul proaspăt încă, și nefericit, s-o spun de la început, al doamnei profesoare Fulga,de la cel mai titrat liceu din oraș. N-am putut să mă abțin să mă mir despre cat de multe comisii urmau să evalueze, sau, chiar să se înființeze pentru a da o soluție în acest caz. La comisii suntem tari, așa cum spuneam!

Un alt caz ce mi-a rămas în minte este cel al unui restaurant de pe centură, renumit între angajații care servesc  masa pe baza unui bon de masă, sau a unei sume ce o pot aloca ei sau patronii lor pentru un prânz. Și atunci, căzut în greșeala unui angajat tembel ce a apelat la o metodă nu originală, ci chiar destul de clasică, de a manevra ceva ce ulterior urma să intre în oală, proprietarul acelui local a intrat în malaxorul nenumăratelor comisii și comitete ce urmau să-l penalizeze, să-l amendeze, să-l admonesteze, șamd.

Suntem o țară de comisii, comisii ce trebuie să acopere marile sincope de nefuncționalitate ale sistemului în general. Comisii ce trebuie să servească victime în cazuri și conjuncturi cel puțin interpretabile. N-are importanță asta, are importanță că suntem capabili să formăm nenumărate comisii cu care să penalizam greșeli, scăpări, dar cel mai adesea găuri negre ale comportamentului social general despre care ne putem învinovăți doar noi, și mai puțin unii pe alții.

Suntem așa dar în continuare un stat reactiv, nicidecum pro activ. Îmi amintesc acum de una din puținele măsuri proactive din sănătate, adică screeningul realizat la un moment dat la nivel național de un ministru al sănătății liberal, Nicolaescu îmi pare. A fost una din puținele măsuri statale cu adevărat care reușea totuși să fie proactivă. De atunci eu nu mai știu vreo alta, căci ne cufundăm cu fiecare zi ce trece în reactivism, în administrarea unui sistem ce umblă ca o găină beată, în managementul de fațadă ce va lăsa în continuare victime colaterale cu nemiluita .

De asta am crezut și mai cred în continuare în nevoia de restart a țării, nevoie despre care în această perioadă de alegeri parlamentare nu mai vorbește nimeni, dar, dacă tot e tăcere acum, sper să nu mai fie odată cu noul parlament – promisiunile nu trebuie uitate!