Chiar și o organizație mare, solidă și trainică, va avea dificultăți în a se prezenta în mod proaspăt și viguros în alegeri după 12 ani în care a avut puterea absolută. Pentru că, oricine ar spune orice, în 12 ani, ai avut timp să realizezi fiecare obiectiv mare pe care ți l-ai propus, fiecare lucrușor mărunt pe care l-ai vizat, fiecare orientare pe care ai urmărit-o.
Cum nu vorbim însă de o astfel de organizație, trainică și sănătoasă, vorbind de o filială a unui PSD de provincie, structurată evident pe interese meschine și filiații personale obscure, veți realiza împreună cu mine că în realitate o astfel de structură își va fi consumat orice resursă în această perioadă, ba mai mult, și pentru viitor, deoarece încrengăturile și pasiunile născute în tot acest timp o fac aproape incapabilă să mai producă ceva valid în perioada următoare pentru Municipiul Bistrița.
În 12 ani, într-o astfel de organizație vei avea o generație care a câștigat putere, alături de o generație de politruci noi, care crește vrând – nevrând,la umbra primeia, și care în mod obligatoriu adună frustrări de toate tipurile, visând la ziua în care va putea înlocui prima generație și își va putea impune noile perspective.
Numai că, o astfel de viziune aduce cu sine și necesitatea răzbunărilor, a plăților datoriilor, și, vrei nu vrei, și anumite încrengături pe care trebuie să le respecți.
Mai pe scurt, o să spunem că acolo unde viitoarea echipă PSD. va încerca ceva nou, va constata că nu poate din două motive: fie că nu mai are resurse necesare umane printre proprii membrii care să creadă în astfel de obiective și care să lucreze la ele, fie că în domeniul vizat încrengăturile sunt atât de puternice și datoriile istorice atât de mari încât e imposibil să mai intervină în acel domeniu.
Apoi, cine mai poate crede că după 12 ani, în care teoretic ai pus toate mințile luminate să lucreze pentru proiecțiile obiectiv ale organizației, mai poți apărea cu unele noi, care să și prezinte atât de multă credibilitate încât să poți reporni o întreaga construcție politică pentru ele?
Sunt atât de multe frustrări astăzi în interiorul organizației PSD., și ale celor care pleacă, vrând – ne vrând, și care speră ca pe viitor cei ce au preluat să se lovească cu capul de grindă, și ale celor care au rămas, și care vor să demonstreze că a fost rău tot ce s-a întâmplat și de-aia au ajuns aici, încât pur și simplu e aproape anormal să lași o astfel de organizație se conducă în continuare un municipiu reședință de județ .
PSD. Bistrița are nevoie de pauză, să stabilească exact cine pleacă la pensie, să vadă exact cine nu mai merită să lucreze alături de ei, cine anume n-a răspuns obiectivelor care să-i facă credibili astăzi, cine e de vină pentru halul în care arată orașul, și abia apoi să vadă cine mai rămâne, cine mai poate aduce ceva nou, cine poate fi vector de credibilitate în orașul nostru . aliniat
Pentru a mă înțelege până la capăt, trebuie să stabilim împreună că psd-ul de astăzi nici măcar nu s-a hotărât cum anume se raportează la vechile obiective ale lui Ovidiu Crețu. Mai repede decide că le ascunde ca pisica sub preș, ca Radu Moldovan la județ, sub o altă siglă, sub un nume nou, pentru a nu mai face nimeni nicio legătură cu ceea ce a fost .
Și atunci, vom constata cu toții că și să vrea, Niculae cu echipa sa cea nouă, nu vor putea face nimic din ceea ce își propun! Mai întâi, din cauză că obiectivele lor sunt eventuale revanșe și frustrări față de vechea conducere, apoi, pentru că oriunde vor încerca, vor constata că au atât de multe datorii din istorie, și obligații față de vechea organizație, încât sunt blocați peste tot.
Vreți dovada? Aceasta stă tocmai în faptul că până și Niculae a înțeles că trebuie să ascundă sigla istorică a partidului, să se depărteze de numele Ovidiu Crețu, neștiind nici măcar cum să se raporteze la moștenirile pe care acesta le-a lăsat Bistriței, din nefericire! Și atunci, cum să mai ceri să mai conduci în continuare în oraș, cât e de firesc să mai ceri conducerea unei administrații pe care 12 ani ai siluit-o atât de rău, încât o ascunzi sub preș,precum pisica aia care oricum lipsește!?!?!
Sent from my iPad