Dă-mi tu “unfriend” dacă vreodată ai chinuit un animal!

Liniștea primei dimineți din an a fost tulburată de o știre de o bestialitate cumplită: un grup a ademenit un cățel și i-au pus în gură o petardă care apoi a mutilat biata ființă.

Nu trebuie să fii nici vreun sensibil, nici vreun devorator de știri macabre pentru a observa lucrul acesta în dimineața de 1 ianuarie. Trebuie să fii doar un cetățean ca oricare altul, care nu-și dorește de la o asemenea zi mai mult decât e decent să aștepte, nicidecum vreo știre de acest tip.

Căci simpla existență de cetățean român decent te pune în situația de a intra în contact cu astfel de informații mai des decât ți-ai dori, și într-un mod mai revoltător decât ai fi dispus să accepți. Înregistrând ca pe un dat faptul că toate canalele de media caută senzaționalul, cu precădere cel negativ fiindu-le la îndemână, nu vei putea trece peste știrile care amintesc de exemplu de relele tratamente aplicate animalelor: căței aruncați în smoală, pisici spânzurate, căței mutilați de multe ori chiar de proprietari, iar exemplele ce intră deja în categoria extraordinară se referă la cai înjughiați și lăsați momeală sălbăticiunilor, cai biciuiți în târgurile de animale, și ipostazele pot curge la nesfârșit.

Că țara se împarte la o vedere succintă între cei ce pot face așa ceva și cei ce sunt revoltați de așa ceva, e o analiză superficială. În realitate, trecând peste psihanaliza unui popor ce permite acest tip de comportamente atât de dese, problema e una existentă și de o greutate covârșitoare: formăm cu toții o societate în care aceste lucruri abominabile se întâmplă, iar consecvența lor arată că nu suntem capabili să pedepsim exemplar făptașii.

Ori într-o lume normală așa ceva este inadmisibil. Îmi aduc aminte și acum cu regret de experiența răscolitoare a unor rude ale mele venite în concediu în România care, într-o plimbare pe Valea Cormăii, au avut nefericita ocazie de a da peste un cetățean ce spânzura de pe un podeț puii de cățel ce au avut ghinionul să se nască în curtea sa. Desigur, sejurul rudelor mele s-a încheiat, iar amintirea lor despre țara lor natală e una pe care cu ușurință o puteți imagina.

Din proprie perspectivă, am s-o spun până la capăt, suntem cu toții responsabili de fiecare viață a fiecărei ființe născute pe teritoriul pe care îl locuim. Și este de neacceptat ca pentru majoritatea acestor ființe nașterea să fie și un blestem. Mă gândesc la cățeii ce n-au văzut o viață întreagă mai mult de un lanț de maxim 2 metri, la puii de pisică a căror viață se încheie într-o pungă de plastic, la caii folosiți până la epuizare și apoi lăsați la lupi, la multe, multe alte făpturi ce n-au apucat o zi decentă în întreaga lor viață.

și pentru că lucrurile nu mai pot merge așa, pentru că masa critică civică s-a format și ia deja atitudine consecventă, rămâne ca acest stat să-și pună odată în acțiune instituțiile pe care le-a inventat tocmai cu obiectivul ”asigurării calității vieții animalelor”, și să trecem astfel la nivelul unui stat măcar în curs de modernizare, cu o populație măcar apropiată de decență.

PS  Am să scriu asemeni unui coleg universitar pe wall-ul de pe facebook:

Dacă ai chinuit vreodată un animal, dă-mi tu unfriend!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

9 + 1 =