Într-o țară în care cel puțin jumătate din populația activă a experimentat situația emigrantului plecat să caute ceva de lucru pentru un salar mai bun, iar cealaltă jumătate este exact acea parte de familie ce a simțit dorul plecării primilor, însă a și așteptat ajutorul lor, e cel puțin inexplicabil de ce astăzi avem o atitudine atât de recesivă și chiar răutăcioasă la adresa refugiaților ce imigrează pe teritoriul Uniunii Europene, iar parte din ei ar trebui să ajungă pe teritoriul țării noastre.
Netrecând cu lejeritate peste argumentul lipsei de forță de muncă din România,care arputea ușor fi ameliorată prin acceptarea refugiaților din Orientul Mijlociu, căci mulți dintre acești nefericiți au calificări și meserii suficient de folositoare mediului nostru economic, am să mă opresc la reacția sentimentală și chiar retrogradă pe care majoritatea o dovedește la auzul acestei teme.
Experiența personală este chiar recentă, în urma unui comentariu favorabil primirii unui număr simbolic de refugiați de pe nava Open Arms, ce face obiectul discuțiilor din ultima perioadă. Reacțiile la articolul, dar, mai ales, la comentariul meu,mă fac să exprim această poziționare din care să reiasă mirarea sau chiar dezamăgirea mea referitoare la atitudinea pe care mulți dintre noi afișează față de tema refugiaților imigranți.
Dacă vă aduceți aminte imediat în 1990, Germania anunțat că românii au dreptul să călătorească liber și fără vize pe teritoriul țării, urmare a eliberării,curajoase și cu vărsare de sînge, pe care românii au realizat-o de sub comunism. Impresionați de gest și sacrificiu oficialii germani au deschis granițele pentru ceea ce atunci unii susțineau că se numește refugiere iar alții erau pur și simplu emigranți în Germania. Și dacă vă aduceți aminte mai departe, nu a durat un an sau doi și statul german are impus vizele la loc, în urma comportamentului realmente barbar,primitiv și violent al celor ce au decis să emigreze sau, mai rău, pur și simplu să realizeze adevărate escapade de jaf și violențe pe teritoriul acestei țări. La acel moment presa din Germania realiza anchete care demonstrau că cei ce săvârșesc nelegiuiri pe teritoriul țării sunt de fapt coordonați din țară și,de foarte multe ori, trimiterile se făceau înspre instituții militarizate sau de securitate ale țării.
Oricum ar fi, comportamentele celor mai mulți dintre românii plecați în Germania, ce altfel a umplut și așa numitele azile pentru imigranți, au reușit să oripileze opinia publică din Germania prin cazuri și fapte din cele mai îngrozitoare. Iar dacă astăzi vreți să spuneți că ceea ce românii noștri au făcut în Germania ani la rând după ieșirea din comunism a fost mai onorabil sau mai nevinovat față de potențialele riscuri ale imigranților din Orientul mijlociu, atunci eu am să vă spun că nu este deloc așa.
Exact așa cum statele europene,cu Germania în frunte, au făcut față comportamentelor noastre aberante de după ieșirea din comunism și ieșirea din propria țară, astfel încât astăzi să poată beneficia și ei și noi de schimbul acesta onorabil de forță de muncă și resurse financiare date la schimb, exact așa ar trebui noi astăzi să privim infuzia de capital uman pe care nenorocirea unui continent, fie vorba între noi mai mare decât ceea ce am trăit noi, ne-o aduce astăzi în Europa și foarte probabil în România.
Cu alte cuvinte,prieteni, n-am fost nici noi mai buni nici mai spălați,nici mai educați atunci când primii dintre noi au ieșit din țară pe teritoriile altor state. Dar aceste state ne-au acceptat, au penalizat pe cei ce au greșit, iar cu asta au avut doar de câștigat pe termen lung, fiindcă am reușit și noi să ne ridicăm la un nivel la care am devenit mai mult decât acceptabil, chiar dezirabili. Acum însă, când noi am evoluat și sîntem în interiorul cetății, dăm dovadă de respingere și șovinism la adresa potențialilor imigranți. Ori asta nu e o atitudine europeană, mai ales din partea unui popor ce a beneficiat de sistemul acesta nefericit per ansamblu. În atitudinea de respingere a refugiaților nu e nimic nobil și, pe alocuri, e chiar dovadă de mârlănie, atâta timp cat alții pe noi ne-au suportat iar noi pe alții nu suntem capabili să o facem, sau pur simplu nu aveam chef!
Dacă mai adaug aici și tragedia umanitară prin care marea majoritate a celor ce vin au trecut, atitudinea noastră începe să capete valențe chiar urâte. Am aflat cu toții la școală că poporul român e unul bun, aflăm asta de câte ori vorbim despre țăranii români de odinioară, și ne place să spunem asta de câte ori ne referim la noi. Dar atitudinea față de refugiați nu demonstrează nimic din toate acestea, ba dimpotrivă, arată așa ca atitudinea unui om rigid și egoist ce a reușit să iasă din dificultate și acum se uită cu dispreț la cei în nevoie.
Noi nu putem fi așa, va trebui să ne schimbăm această atitudine!