Despre marile enigme ale noastre. Azi, numărul total al celor cu drept de vot

Trăind în minciună și manipulare, nimic nu mai e sigur.
Iau la rând ultimele trei referendumuri, și nu pot să nu mă gândesc în ce hal de minciună generalizată putem trăi, imprimată chiar de autoritatea care ar trebui să garanteze validitatea proceselor electorale.
Adică, pe bune, în listele electorale sunt aproape 19 milioane de oameni? Pe bune?
Păi dacă luăm cu adevărat cele 4 milioane plecate peste hotare și sporul natural negativ care ne lasă cu aproape 250 mii mai puțini în fiecare an, noi nu mai suntem în țară mai mult de 17 milioane nicicum. Dacă de-aici scădem minorii ar trebui să rămânem cei cu drept de vot aproximativ 12-13 milioane, iar diferența de 7 numai Bunul Dumnezeu o mai poate explica, fiind convins că AEP are un milion de explicații din care nu vom înțelege nimic.
Acum, uitându-ne la ultimele alegeri la care suma maximă de votanți a fost de 8 milioane, realizăm cu toții că un cvorum de 6 milioane pe un referendum e un lucru de aici încolo greu de realizat.
Două lucruri însă îmi reies cu puterea evidenței gândindu-mă la celelalte referendumuri:
– cât de mulți au ieșit să îl demită pe Băsescu și cât de tare a fost erata lui Zăgrean;
– cum a reușit bătrânul marinar să aducă 50% la vot pentru reducerea numărului de parlamentari, fapt ce reconfirmă condiția sa de singur adevărat om politic român.

Minciuna asta cu cei 19 milioane a servit, pe rând, unora sau altora, lui Băse în mod special. E altă moștenire de la el, de care însă ne lovim, de data asta nemaiservind nimănui. Dimpotrivă…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *