Și acum, cu referendumul ăsta, ce-ați realizat?..De mâine încolo, zic

Suntem pe ultima sută de metri înaintea aflării rezultatelor referendumului pentru familia traditională și am să mă refer doar la câteva configurări pe care le observ în perioada aceasta de nefericită și neutilă încrâncenare.
Observ cum cei ce îndrăznesc să mai aibă vreo opinie referitoare la acest referendum o manifestă fie prin aplicarea unui banner de boicot în social media, fie prin texte asumate și de cele mai multe ori admirabile ca argumentație.
Observ în același timp că cei ce susțin referendumul apelează la instantanee scabroase, obscene, evident extreme și texte ce au mai repede legătură cu manipularea decât cu demersul logic.
Observ în felul acesta că încetul cu încetul lucrurile escaladează lăsând loc oricui să își exprime temerile, fantoșele sau, mai rău, scălâmbăielile.
Trecând de aceste observații, am să vă spun la ce ați dat drumul cu această ocazie, fenomene regretabile și cu efecte pe termen lung:
– luând în considerare acei 1% din posibilități ca referendumul să nu vă treacă, nici nu vreau să mă gândesc astăzi la configurările posibile ulterioare; un stat în disoluție confirmată.Și de aceea mă și rog să treacă și să încheiem odată iluzia asta de democrație;
– nu vreau însă să vă puneți măcar vreunul în situația minorităților sexuale pe care astăzi și în toată perioada aceasta le demonizați făcând lumea pentru ei un loc total neprimitor la care ei nu ar avea dreptul;
-nu înțeleg deloc de ce ați ținut unii să deveniți eroi pe teme ieftine, populând canalele media cu ternități gen”îmi iubesc familia tradițională”, de parcă cineva v-a luat-o la evaluat;ați făcut din firesc și uzual prilej de bataie în piept, gratuit și fără rost;
-dar cel mai fără rost lucru realizat este acela al contribuției nefaste la și așa scăzânda credibilitate a bisericii, de data asta a bisericii în general, căci și ortodocșii și neo-protestanții s-au întrecut în a susține ceva gratuit!

Acum însă, la câteva ore de rezultatele finale, nu pot să nu exprim uimirea datorată minimei posibilități de a întruni un cvorum chinuit, abia îndeplinit, care să spună mai mult despre tot ce a mai rămas acestui popor! Căci după ce am dus Europa în referndumul lui Năstase, apoi democratia în cel al lui Basescu, acum ați dus biserica în ultimul! Să nu cumva s-o perimați înainte de vreme….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *