Scriu azi, chiar de ziua lui, a Regelui Fotbalului Românesc.
Căci strigătul lui nu e doar al lui, e strigătul oricărui român ce s-a implicat în ceva, a vrut să construiască ceva, a dat cu bunăcredință tot, iar la urmă după ce a înghițit prea mult încă sperând, a constatat că nu se poate, că e imposibil, că realmente nimic nu se mișcă înspre mai bine!
E strigătul miilor de cadre didactice ce văd de 25 de ani că în învățământ lucrurile bat pasul pe loc!
E strigătul miilor de medici pentru care nu doar salariul este motivația de a pleca departe!
E apelul zecilor de mii de absolvenți de studii superioare ce își văd domeniile conduse de niște politruci notorii, buni la nimic,..
E strigătul zecilor de mii de muncitori calificați ce trăiesc în continuare cu nesiguranța salariului de mâine.
E strigătul părinților ce nu și-ar trimite toți copiii să faca back-office în multinaționale, ci si-ar dori și alte opțiuni…
E apelul miilor de întreprinzători ce nu mai știu cum să îmblânzească un mediu economic profund viciat!
E strigătul milioanelor de suflete din această tară care văd cum le trece viața fără un spor calitativ însemnat!
E apelul unui întreg popor ce nu mai poate înțelege de ce e așa de greu ca normalitatea să se înstăpânească!
Căci dacă te uiti azi la orice sistem sau infrastructură, realizezi că nimic notabil nu s-a îmbunătățit.Drumuri sau autostrăzi? Turism sau ecologie? invățământ sau sănătate? Ordine publică sau respect social? Solidaritate națională sau mândrie istorică? Toate sunt la pământ, poate chiar mai jos!!!
Și atunci?,,,vorba lui Hagi:”Plec, gata, nu știu când, dar cât de repede!”..,Păcat, mare păcat, căci azi, la 27 de ani de libertate, opțiunea aceasta mai e blocată doar de vârstă, căci altfel, probabil, am pleca toți!