Odată ajuns în Piața Palatului Regal, o mireasmă plăcută și diafană te împresura: era cea a miilor de crini și lumânări parfumate aduse ofrandă Majestății Sale. Senzațiilor acestora, li se adăuga tăcerea, liniștea, morga aceea specială, ce te făcea să înțelegi că evenimentul e special, chiar dacă n-ai fi știut despre ce e vorba!

În Piață era atâta liniște încât dacă cineva ar fi vorbit mai apăsat am fi auzit cu toții. Dar cum nimeni nu o făcea, era și liniștea aceea tot un prinos adus Regelui nostru. Îi arătam acum, la funeraliile sale, că știm să fim și civilizați, și buni, și răbdători, așa cum Majestatea Sa ne încuraja să fim, prin exemplul său.

Apoi mai era și vremea; în mijlocul lui decembrie erau 7-8 grade pe înserat, 4-5 la miezul nopții, 2-3 înspre dimineață, așa încât să ne fie tuturor pe cât posibil de ușor să stăm la rând și să ne apropiem de El pentru câteva secunde.., căci 6-7 ore dura rândul, dar la ieșire sentimentul era că au fost minunate secundele cu El, nu grele orele de așteptare.

Iar rândul, rândul era din oameni din România aceea frumoasă, o Românie pe care doar greutățile au activat-o cu câteva prilejuri, dar pe care acum o mare pierdere o confirma: România oamenilor decenți, buni, respectuoși și înțelegători. Căci părea aproape irațional să stai să aștepți oricât, mai ales în puterea nopții, fără să îți poată spune nimeni cât ar mai putea dura, bucurându-te de cei câțiva pași din 10 în 10 minute.

Adunate toate, miresmele, liniștea, temperatura prietenoasă și solidaritatea resimțită, te puteau duce ușor cu gândul la ceva mai mult decât pământean, te făceau să îți aduci aminte că “ regii sunt unșii lui Dumnezeu pe pământ”, să realizezi că doar prezența suplimentară celestă poate crea un spirit de acest fel!

Era totul de fapt o sumă de senzații ce ușor se transformau în sentimente, iar acestea la rându-le, în certitudine,..,în trăire, în evidență: era prima oară, poate, când noi toți ne comportam față de Majestatea Sa așa cum binemerita! Căci în cele câteva zile de când ajunsese în țară, deodată, țara devenise mai bună, mai decentă, normală. Nici nu mai știu acum dacă noi am fost cu adevărat mai buni, sau dacă M.S. Regele Mihai ne coordona acum cu adevărat, așa cum ar fi trebuit să o facă neîntrerupt, spre binele nostru.

În ultima zi a M.S. printre noi, binecuvântată din nou cu o vreme splendidă, funeraliile arătau oricui dorea să vadă că de astfel de procesiuni au parte doar regii, ca fiind cei mai apropiați de Dumnezeu dintre noi. Impresia personală este aceea că fețele bisericești naționale nu s-au ridicat la înălțimea momentului, dacă nu pentru Rege, măcar pentru popor. Slujba Regală de înmormântare nu a vut momente specifice unei astfel ocazii, deși Majestatea Sa deținea calități speciale chiar în ierarhia bisericească națională. Dealtfel, sentimentul acesta, că unii nu au înțeles pe deplin momentul, se potrivește și în cazul directorului Muzeului Național al României, care nu a fost capabil să se autosesizeze și să aducă lângă Rege Coroana Sa încă de la ajungerea în țară. Acestea sunt însă omisiuni ale unor reprezentanți ai unui popor ce de abia acum își clarifică relația cu cel mai ales dintre ei, abia acum la plecarea de pe pământ.

Căci acesta este azi sentimentul cel mai puternic: de-abia acum, când a plecat, Regele nostru a fost primit între noi. De acum, țara știe că a avut cu adevărat un Rege, iar cine mai susține altfel mai bine ar spune că iubește relativismul moral, indecizia etică și ipocrizia minciunii! Regele a împărțit deodată țara, la plecarea sa, între cei ce îl regretă încercând să fie mai buni, și cei ignoranți ce nu regretă nimic și consideră chinurile și minciuna ce ne însoțesc pretutindeni rele necesare, obligatorii, ce fac parte din viețile noastre de zi cu zi.

Regele a plecat dintre noi, blând și suav, așa cum a fost întreaga sa viață. Dar, ca niciodată până acum, semnalul său printre noi este mai dur și mai puternic. Coborârea tonului dezbaterii, odată cu urcarea standardelor morale, aceasta este moștenirea unui cap încoronat pentru poporul său. Unii au avut timp să vadă și să înțeleagă, alții nu, revenind rapid la ceea ce știu să facă! De câștigat, vor câștiga primii, cei ce au înțeles, chiar dacă nu pe termen scurt, în defavoarea celor ce nu au înțeles nimic!

O țară are istoria ei, precum o croiește și pe cea viitoare! Istoria aceasta însă este jalonată de mari momente, cum ar fi intrarea lui Mihai Viteazul la Alba Iulia, Declarația de independență, Unirea din 1918, Revoluția din 1989, semnificative toate prin începutul pe care îl aduceau. Plecarea Regelui Mihai dintre noi poate fi la fel un început…