De vreo două săptămâni, un zvon tot mai insistent se verifică: Banca Românească va fi achiziționată de la proprietarii greci de, nimeni alta, decât, OTP Bank! O bancă maghiară așadar, Banca Românească deci…

Nu mă număr printre cei ce cred în vreo antantă sau conspirație maghiară în România, chiar îmi plac ungurii, dar parcă asta e prea de tot. În anul pregătirii centenarului…

Este în această întâmplare, ce are explicații pur economice, o simbolistică profundă, caracteristică unei clase conducătoare, politico-economico-culturalo-intelectuală, ce arată lipsa preocupării pentru simboluri,gesturi, întâmplări cu semnificație, ce se numește incapacitate esențială, sau mai rău, subminare prin prostie și ignoranță.

Am crezut sincer, și tot timpul, că o țară ce se dorește a fi respectabilă, are resorturi mai mult sau mai puțin știute, prin care își stează prioritățile, obligațiile, oportunitățile, șansele, astfel încât să existe un fir roșu, de națiune puternică, fir care să fie urmat, apărat, conservat. Altfel ce rost mai au tot felul de adunături și adunări masonico-financiar-politic-elitiste care se joacă de-a te miri ce, în halate și cu măști? Am mai crezut că serviciile astea, de ne costă mai mult și decât pensiile speciale, culmea, știu și care sunt marile obiective, le urmăresc, le încurajează, astfel încât să nu ne pierdem firul și ființa de popor. Dar nu, sau cel puțin așa îmi pare!

Vreți și dovada? Iat-o: În timp ce vreme de 20 de ani ne-am plâns că străinii, europenii, Soroș, și alții ne cumpără țara, industria și terenurile agricole, nu s-a găsit nimeni din toți marțafoii ăștia, mascați sau nu, să ne spună că putem face și noi aceleași lucruri cu Republica Moldova! Și acum ar fi fost a noastră, nu a lui Putin, Dodon și Plahotniuc..! Na ăsta ar fi fost un obiectiv de popor mare! Oficial sau nu, putea fi făcut.

Năduful meu, căci asta simt, este cauzat de incapacitatea noastră seculară de a coagula centre de influență reală și credibilă național, care să aibă grijă de marile lucruri din viața unui popor. Știu, îmi veți spune că am fost acolo, că am și eu partea mea de vină. Dar am să vă spun că am fost atent la aceste nuanțe dar nu am reușit să le identific!

Speranța mea? Ar fi că ele totuși există, că nu pierdem așa, la nesfârșit fiecare oportunitate!.., că totuși cineva veghează, că avem un fir roșu, că momentul oportun nu a venit încă, și că nu îl vom rata..!

Până atunci însă, părem în continuare campionii șanselor ratate, a simbolurilor uitate, a conjuncturilor nefructificate. Și toate astea, într-o mare de neesențial, de preocupări mici, de apetență pentru zemos!

Ce soartă, ce destin? Să vină toate peste noi.