În urmă cu o săptămână, adresam conducerii nou alese a PNL B-N solicitarea de a clarifica rapid acuzațiile privitoare la numărătoarea voturilor din cadrul conferinței județene. Spuneam atunci că lipsa unui răspuns pe această temă face rău întregului PNL județean, reprezentând o pată pe obrazul unei filiale ce încearcă să restarteze activitatea politică.
Subliniind încă o dată lipsa răspunsurilor publice pe tema menționată, mă văd nevoit să solicit o nouă clarificare, din calitatea de membru al PNL, privitoare la componența fotografiei de grup de la prima Conferință de presă a conducerii nou alese a partidului.
De data aceasta, solicitarea mea se adresează noului secretar general pe care îl rog să răspundă public, atât membrilor de partid cât și publicului larg, în ce calitate a fost cooptat ca secretar adjunct domnul din stânga domniei sale, la ultima ședință de birou județean. Nu de alta dar, ultima informație pe care o aveam despre acel domn, tot preluată din media era aceea că și-a depus demisia din organizația PNL, în urma unui incident ce a atras critici întregii filiele județene și a pus liderii naționali în situația de a da explicații și a oferi scuze publice pentru comportamentul acestei persoane.
Așadar, domnule Vasile Silași, vă întreb când anume această persoană a redevenit membru al PNL, care a fost forul care a validat în cunoștință de cauză această adeziune și cine și-a asumat responsabilitatea de a propune această persoană în conducerea PNL?
În final, neputând ura succes unei echipe ce nu-și știe selecta membrii în structurile de conducere după minime criterii măcar, dorind însă să o pot face, vă rog să clarificați public această decizie, în speranța că vă ofer un prilej suficient pentru a mai medita o dată la ceea ce înseamnă onoarea de a reprezenta Partidul Național Liberal.
Înțelegând și eu, ca toți membrii noștri de altfel, și probabil votanții noștri, că ultimele alegeri au fost prilej de relansare a activității politice a PNL B-N, vă mărturisesc că precizările pe care le solicit pot sta drept motivație pentru continuarea sau întreruperea activității mele politice în cadrul Partidului Național Liberal.