Știți cu toții expresia cu ”Secolul XXI va fi unul religios”, sau, mă rog, ”Mileniul III va fi religios sau nu va fi deloc”, citând cu aproximație. Expresia a făcut carieră, deși nu are o istorie atât de lungă, fiind pusă în sarcina lui Malraux și, iată că nimic nu este întâmplător, pentru că tot ceea ce se configurează astăzi în lume devine tot mai presant iar nota religioasă a evenimentelor devine tot mai evidentă. Fie că vorbim de marile încleștări din Orientul Apropiat, fie că vorbim de valurile de emigranți sau de seriile de atentate teroriste, totul are la bază fundamentalisme și încleștări religioase.
În aceeași notă, în secolul XX, geopoliticianul S. Huntington vedea încleștarea sau confruntarea dintre două culturi ca definitorie pentru, la vremea aceea, viitorul secol XXI. Și lucrurile se conturează tot mai mult în perspectiva încleștării dintre religia și cultura islamică și religia și cultura occidentală, capitalistă și creștină.
În Turcia pare să se configureze întreg secolul XXI și mersul său. Eu nu știu astăzi dacă Erdogan joacă în mod conștient întreg secolul sau este pur și simplu un lider minor motivat de câteva obiective, averi, amantlâcuri, psihoze ce nu-l lasă noaptea să doarmă. Dar Turcia, ca stat aflat la întrepătrunderea celor două lumi, Orient și Occident, trăiește astăzi convulsiile unei modernizări eșuate și a unei istorii reluate.
În acest registru putem înscrie și referendumul de duminică, în care istoria se scrie la o diferență infimă de voturi, dar nu ar fi prima oară când un lider autocrat și violent își începe sau își netezește rolul istoric printr-o diferență minoră, care însă îi conferă o presupusă legitimitate pentru a începe să-și urce scara abuzurilor politice și religioase ce pot modifica profund, sau măcar influența teribil, evoluția a două continente pe parcursul următorilor ani.
Islamizarea și re-secularizarea Turciei schimbă profund întregul sistem de echilibru mondial și deschide o rută pentru viitoare fluxuri islamiste dorite, create sau forțate ce pot modifica, dacă nu chiar destructura, întregul sistem pe cele două continente. La modul în care Erdogan a înțeles să își câștige adepți interni, nu este exclus ca pe viitor să caute să demonstreze atât poporului său cât și întregii lumi că poate îngenunchea Europa pe care deja a transformat-o în inamic public.
Felul în care Turcia se transformă sub conducerea unui lider de felul căruia istoria a crezut că a scăpat, pune întreaga Europă în situația de a-și căuta, conștient sau nu, măsuri de precauție și de salvgardare. Între timp însă, milioane de etnici turci susțin pe teritoriul european mișcările lui Erdogan, alte milioane de islamiști trăiesc pe teritoriul bătrânei Europe, și alte milioane sunt dispuse să plece oricând înspre continentul european. Acesta va fi secolul XXI, acesta este începutul mileniului III.
Atunci, așa să fie!