Pentru cine poate înțelege rostul și locul celor două runde de teste anuale din F1, multe concluzii se pot desprinde anul acesta. Am urmărit testele tocmai pentru a putea spune dacă majorele modificări aduse regulamentului F1 pot produce modificări și în competiția propriu-zisă.
Răspunsul este ”da”!
Privind cu un ochi atent evoluțiile și rezultatele fiecărei zile, observând la fel de atent evaluările făcute de cei îndreptățiți să le facă, putem trage concluzia că vom avea mai mult spectacol. Chiar dacă marile echipe au încercat să ascundă sau să disimuleze vârfurile de tehnologie, de viteză sau de aderență la care au ajuns.
Marea veste este aceea că, fără nicio îndoială, Ferrarri bate, de departe, atât la viteză cât și la pachetul aerodinamic, ceea ce l-a pus pe Kimi Raikkonen în postura de a obține un timp incredibil pe circuitul de la Barcelona, cu 4 secunde mai rapid decât turul pe care Hamilton l-a reușit în 2016 pentru a pleca primul de pe grilă. Asta spune deja îndeajuns, totul va mai depinde și de testul de anduranță, la care echipa Mercedes s-a plasat în vârf, reușind în zile diferite să se pună în situația unei curse și chiar să depășească dublul turelor necesare.
Deși nu ar părea credibil la prima vedere, nu puterea motoarelor va aduce succesul anul acesta, ci compatibilitatea dintre pachetul aerodinamic și fiabilitatea motoarelor. Soluțiile tehnice inovative impuse au pus echipele în situația de a asigura răcirea unităților de putere prin soluții care mai de care mai complexe. Eficiența lor va oferi anul acesta cheia spre succes.
Vom avea un început de sezon cel puțin interesant. Pare că și Renault se poate ridica la nivelul rivalilor Mercedes și Ferrarrri ca motorizare, rămânând în urmă doar Honda, spre stupefacția celor ce știu că japonezii au fost tot timpul specialiști în motoarele turbo pe benzină. Măcar echipa McLaren are o mașină care arată bine. Și numai de asta, noi le ținem și lor pumnii. Ne vedem în 26 martie…