Obiceiul acesta, al obținerii de premii, devine obsedant?

Înainte de alegeri, nici nu mai știu dacă locale sau parlamentare, primarul O. Crețu se făcuse de toată bafta cu un premiu obținut nu știu pe unde, de la ce ONG, de descoperiseră ziariștii că nici nu era bine tipărit, editat pe o hârtie îndoielnică, obținut pe cine știe ce criterii. Azi, dl. primar nu cred că ar mai face public un asemenea demers, că i-ar sări lumea în cap, printre gropi și bălți, și l-ar urca pe tele-ski, să stea acolo până vine zăpada!

Între timp, aflu din presă, de pe FB, urmează CNN și Discovery cu câte-un reportaj, și dl. președinte Radu Moldovan s-a aflat în aceeași postură. Postură în care l-ar fi pus Un Club De Oameni Liber Asociați, ce au făcut din decernare un spectacol public. La care spectatorii au plătit și bilet de intrare. Iar laudazzio a durat 40 de minute!!!

E asta o boală, a premiilor? Sau e doar o preocupare? Una maladivă?

O fi enumerat cineva motivele decernării? Promovarea culturii, probabil!?! Era și Cosma???

Alo, domnii de la UCDOLA, țineți neapărat să puneți umărul la coborârea ștachetelor în județul nostru? Parcă alta vă era menirea, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *