Într-un moment firesc de viață a Bistriței, o familie tânără decide să investească într-un mic și cochet viitor motel situat pe Bulevardul Republicii! Oameni trăiți și munciți prin străinătate, tinerii decid să propună o arhitectură mai barocă, cochetă, europeană pentru viitoarea clădire, în speranța că în felul acesta vor fi mai atractivi pentru clienți. Primăria? Nici vorbă!!! Celor doi ingineri-șefi-primar-și-arhitect, ideea nu le place! Trebuie totul să fie drept, unghiular, trapezoid, simplu, dacă se poate vopsit în mov sau violet!!!

Trecând, deloc cu ușurință, peste dreptul abuziv a doi ingineri de a decide arhitectura orașului nostru, căci lor poate doar strungul și hala industrială le mai încălzesc vinele obosite, crescându-le tensiunea arterială de atâta trăire amoroasă pentru fiare, stau și mă gândesc cum s-ar fi comportat inginerii aceștia doi cu Gaudí, dacă ar fi avut bietul ghinionul, ca noi de altfel, să se nască la Bistrița pe vremea lui T.O.Crețu?!?!

Cum nu i-ar mai fi dat doamna Monica Pop în cap cu schițele Casei Battlo, cum nu l-ar fi ținut domnul Crețu la ușă cu planșele Sagradei Familia, sau cum l-ar fi trimis in biroul domnului city-manager George Avram să îl convingă că liniile La Pedrerei arată ca dracu’?

Deși, până la urmă, parcă in virilitatea culorilor de pe Crinilor, stă puțin gaudism! Nu-i așa?