Umbrită cumva de evenimentele de săptămâna trecută, achitarea domnului Ludovic Orban în primă instanță pentru cazul în care este acuzat de procurori de trafic de influență, constituie încă un argument covârșitor în defavoarea strategiei pe care Liviu Dragnea a adoptat-o în cazul ordonanțelor pe Codul penal. Pentru mai buna evidențiere a situației vom pune cap la cap comportamentul celor doi politicieni, deși, la o primă părere, dosarele în care sunt implicați nu au nimic în comun. Dar nu dosarele ne interesează ci comportamentul și atitudinea față de instituțiile de cercetare penală, elocvente pentru destinul celor doi oameni politici și, din nefericire, semnificative pentru imaginea țării noastre.
Momentul 1, anunțarea deschiderii cercetărilor:
– domnul Orban anunță demisia sa din toate funcțiile deținute în partid, precum și retragerea candidaturii pentru Primăria Capitalei, ulterior nemaiaflându-se nici pe listele pentru alegerile parlamentare.
– Domnul Dragnea nu renunță la nimic, rămâne ministru și, între timp, devine și președinte al Paridului Social Democrat.
Momentul 2, raportarea la dosarele deschise:
– domnul Ludovic Orban își declară stupefacția anunțând însă că stă la dispoziția organelor de anchetă, rămânând să-și dovedească nevinovăția.
– Domnul Dragnea își declară revolta împotriva dosarelor și acuză instituțiile de forță de comandă politică la adresa domniei sale, arătând pe tot parcursul anchetei neîncrederea în instituțiile statului.
Momentul 3, raportarea la decizia judecătorilor:
– domnul Orban anunță pe întreaga perioadă că are încredere în decizia instituțiilor de judecată, declarându-și nevinovăția până la capăt și așteptând o decizie cât mai rapidă.
– Domnul Dragnea își arată neîncrederea în deciziile judecătorilor, punând în funcțiune un întreg mecanism politic și mediatic care să se refere la eventualele abuzuri ale acestora și care să facă pe cât de multe legături posibile între o eventuală acuzare a domniei sale și scenaritele politice posibile și imposibile care îi vreau răul.
Momentul 4, posibile evoluții post sentințe:
– domnul Orban, din poziția de fost parlamentar și candidat la alegerile locale, pierde tot pe termen scurt, atât în partid cât și în politică, însă la o eventuală confirmare a achitării și în instanța superioară, devine cel mai credibil candidat pentru președinția PNL și pentru orice evoluții politice într-o viitoare carieră.
– La rându-i, domnul Dragnea, din pozițiile menținute, ba chiar multiplicate ulterior de parlamentar, președinte și chiar prim-ministru, pierde tot pe termen mediu și lung, făcând din dosarele proprii o chestiune ce a afectat grav imaginea țării în lume.
Am ținut să ne referim la cele două cazuri tocmai pentru a arăta diferențele pe care se pare că lumea le-a uitat în ultima perioadă, și anume raportarea la justiție pe care PNL o afirmă clar de câțiva ani încoace și retragerea automată a tuturor membrilor săi intrați în vizorul instituțiilor de cercetare penală, și raportarea PSD la lupta anticorupție prin numirea și alegerea în funcția de președinte al partidului a unui om în situația de a fi cercetat penal.
Alegerile din 11 decembrie au părut că reprezintă un semnal al slăbirii al luptei anticorupție din România, prin câștigarea alegerilor de către PSD, partidul ce avea în frunte un președinte cercetat penal. În mod cu totul curios însă, în aceste zile PNL este acuzat că nu a transmis semnale suficiente, că nu a avut o campanie potrivită (probabil că nu destul de populistă), însă un singur lucru nu se poate spune în aceste zile: cu PNL la guvernare România nu ar fi trecut prin ceea ce trece, iar dovada pentru acest lucru stă în semnalele pe care le-am tras împreună în ultimii 3 ani.