În calitate de opozant oficial al actualei puteri, de cele mai multe ori am simţit că cel mai nedrept comportament al PD-iştilor stă, mai întâi în incapacitatea lor de a dialoga, şi mai ales, în refuzul lor cazon de a o face.

Ca să fiu foarte clar: vineri seara, preşedintele nu ar fi avut o problemă dacă legea sănătăţii ar fi fost deja dezbătută în Parlament şi mai înainte de aceasta, dezbătută de opinia publică şi mai ales de cei afectaţi de ea – doctorii. Vineri seara, preşedintele nu trebuia să retragă nimic, nici el nici guvernul său neresimţind vreo presiune publică.

Dar nu! De trei ani încoace, Băsescu, Boc & co. preferă să ne bage pe gât rudoteli, aspirine şi piramidoane, convingându-ne de cât suntem de bolnavi şi mai ales, că singuri nu suntem capabili să ne facem bine. Că ne-au trebuit sau nu, am înghiţit pe rând legi ale pensiilor, ale învăţământului, ale muncii, ale nemuncii şi mai ştiu eu câte şi mai câte, până când, de rău de la atâtea medicamente luate forţat la insistenţa marilor doctori naţionali, am dat pe dinafară.

Cu voturi în parlament la limită, dar limita făcută de trădători pe numărate de la alte partide, sau pe nenumărate atunci când a fost rândul Robertei să o facă, acest guvern a ţinut să ne arate zi de zi că ne poate guverna fără să ne întrebe, şi mai ales fără să contăm.

Situaţia de la nivel naţional se oglindeşte fidel la nivel judeţean. Consiliul de astăzi e o replică fidelă a majorităţii naţionale formată din trădători, cercetaţi şi mai ştiu eu ce indivizi. Dialogul e uitat de mult în spatele unei uşi după principiul că cine are un vot în plus (indiferent de cum miroase) taie şi spânzură după propria voinţă.

De vineri seara a devenit evident că o astfel de guvernare n-a fost vreodată pe placul românilor, iar de acum a devenit insuportabilă. Şi pentru că actuala putere a evitat hlizindu-se orice dialog minimal cu opoziţia, de astăzi aceasta are tot dreptul de a se alătura oamenilor în stradă. Pentru că în stradă sunt oamenii neascultaţi, de cele mai multe ori reprezentaţi de opoziţie.

Sunt doar un om ce vede de o vreme încoace cum democraţia se transformă în autoritarism, şi pe ici pe colo, în dictatură după capacitatea conducătorilor vremelnici. Iar sentimentul meu că toate astea trebuie să se încheie îşi găseşte în mişcările de stradă o împăcare cu dorinţa de a face ceva împotriva tuturor acestor lucruri.